PREDAREA LUI MARIUS BALO, profesorul român închis în China, amânată de trei ori din cauza pandemiei de coronavirus

PREDAREA LUI MARIUS BALO, profesorul român închis în China, amânată de trei ori din cauza pandemiei de coronavirus
Marius Balo, profesorul român închis într-un penitenciar din China, imploră autoritățile române să-l aducă în țară (AUDIO)
Publicat: 27/05/2020, 20:32
Actualizat: 06/04/2021, 14:25

Predarea lui Marius Balo, profesorul din Cluj închis în China, a fost amânată de trei ori din cauza pandemiei de coronavirus, a anunțat – miercuri – Ministerul Justiției (MJ), prin intermediul unui comunicat.

„După cum se cunoaște, în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe, în data de 9 ianuarie 2020 a fost obținut acordul autorităților chineze privind transferarea cetățeanului român Marius Balo pentru continuarea executării pedepsei în România. Penitenciarul Shanghai a notificat autoritățile române cu privire la întrunirea Comisiei părții chineze de transfer la data de 4 februarie 2020. Comisia nu s-a mai întrunit din motive legate de măsurile de combatere a pandemiei COVID-19”, anunță sursa citată.

Ministerul Afacerilor Interne, care organizează transferul propriu – zis al cetățeanului Marius Balo, a planificat de trei ori trimiterea unei escorte pentru a-l prelua dar, de fiecare dată, la cererea părții chineze, acțiunea a fost amânată din aceleași motive legate de pandemie.

„După cum este anunțat pe site-ul MAE, al Ambasadei, dar și din alte surse publice, Republica Populară Chineză a suspendat acordarea vizelor sau a altor permise de ședere. Doar după revenirea la normalitate, în acest sens, se poate pune problema programării unei escorte pentru a-l putea prelua. Autoritățile române sunt în permanentă legătură cu Marius Balo prin intermediul Ambasadei României în China. În urma discuțiilor avute, a reieșit că starea sănătății sale este bună și că situația din penitenciar este sigură. Domnul Balo este la curent cu întreg contextul internațional, este echilibrat, privește amânările transferului său în România drept un mare ghinion și așteaptă cu speranță momentul în care transferul va fi posibil”, adaugă Ministerul Justiției.

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing.

Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru o infracțiune de fraudă contractuală.. în valoare de 80 de dolari.

Mărturia sfâșietoare a profesorului din Cluj, întemnițat în China: „Am trecut prin umilințe și torturi”

Marius Balo, profesorul clujean întemnițat în China, a transmis un mesaj audio sfâșietor, la începutul acestui an, în care povestea umilințele și torturile la care a fost supus în închisoarea comunistă. „Urâțenia acestui loc înfiorător n-a fost în stare să îmi sfâșie sufletul”, spune profesorul.

Mesajul audio transmis de profesorul clujean Marius Balo, încarcerat într-o închisoare din China, a fost înregistrat în data de 8 septembrie 2019.

Profesorul clujean povestește chinurile la care sunt supuși cei care își ispășesc pedeapsa în închisorile comuniste chineze și cum întreaga dezvoltare se bazează pe munca silnică depusă de persoanele condamnate.

„Din cunoștințele mele, Codul Penal al fiecărei țări din lume prevede ca un condamnat care a ispășit două treimi din pedeapsă să devină eligibili pentru a fi eliberați. Fiecare țară din lume, cu excepția Chinei, unde se face tot posibilul ca pedepsele uriașe să fie ispășite în totalitate pentru ca ritmul infernal de muncă silnică la care sunt supuși întemnițații, 7 zile din 7, minim 12 ore pe zi, să fie menținut cu rigurozitate. Trendul uriaș de creștere economică a Chinei este menținut prin eforturile supraomenești a milioane și milioane de întemnițați, dezindividualizați, dezbrăcați de orice drept, sclavii roboți trudesc zi-lumină în întunericul închisorilor comuniste (…) De-a dreptul înspăimântător este faptul că în cazul anumitor infracțiuni nu ești automat eliberat la sfârșitul pedepsei și cu câteva zile înainte de expirarea termenului de încarcerare ești dus din nou în fața judecătorului care, la recomandarea procurorilor trebuie să decidă dacă mai ai nevoie de timp să te reformezi. Bineînțeles că decizia este arbitrară, însă judecătorul are libertatea de a-ți oferi ani suplimentari de pedeapsă, maximul admis fiind egalul pedepsei inițiale dintr-o simplă lovitură de ciocan judecătorul poate oferi încă un maxim unei persoane, iar legea îi permite să facă acest lucru de trei ori la rând”, mai spune Balo.

Profesorul spune chiar că cei din închisoare au încercat să îi insufle credința lor.

„Nu am ascuns niciodată că sunt creștin, iar ei au încercat să mă facă să slujesc la Dumnezeul Comunist, să las Dumnezeul iubirii și să mă rog la Dumnezeul terorii”, mai povestește Marius Balo.

El a mulțumit celor care au putut face în așa fel încât el să fie transferat în România, pentru a/și continua pedeapsa pentru complicitate la evaziune fiscală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Trucul ieftin necunoscut de șoferi prin care poți evita aburirea parbrizului în anotimpul rece
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Anunțul MAE de ultim moment despre românii dispăruți în Spania, în urma inundațiilor catastrofale
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Lege pentru românii de la bloc. Se montează neapărat la ușă. Asociația de proprietari te...
Scrisoarea secretă trimisă de Băsescu lui Adrian Năstase. Am aflat ce i-a scris
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Un studiu sugerează că stelele eșuate ar putea forma planete